Netflix a publicat trailerul pentru The Starling, cu Melissa McCarthy în rol principal: când se lansează drama care te va impresiona

de: Ozana Mazilu
25 08. 2021

Trailerul oficial pentru The Starling, o viitoare dramă pe Netflix, o arată pe Melissa McCarthy luptându-se cu durerea sfâșietoare, filmul având în prim plan o pasăre care și-a făcut cuib în afara casei sale.

McCarthy, al cărui rol în Bridesmaids i-a adus recunoașterea criticilor, joacă în această dramă și ne arată cum face față durerii după o pierdere traumatică. Regizat de Theodore Melfi și scris de Matt Harris, Netflix lansează The Starling pe 24 septembrie.

The Starling apare pe Netflix pe 24 septembrie

Povestea îi prezintă pe Lilly (McCarthy) și pe soțul ei Jack (O’Dowd), în timp ce se confruntă cu un avort spontan. Cei doi par să facă față tragediei în moduri foarte diferite. În timp ce Jack se confruntă cu procesul său de vindecare într-o instituție mentală, Lilly se concentrează pe o pasăre, care nu va părăsi casa.

Vezi mai jos trailerul oficial pentru The Starling.

McCarthy este cunoscută pentru rolurile sale în comedii, dar iată că ne poate surprinde și într-o dramă emoționantă.

Melissa McCarthy este o actriță și comediană americană. Ea a debutat în film în 1998 și a devenit cunoscută prin rolul său în serialul „Gilmore Girls”, Sookie St. James, între 2001 și 2007. Între 2007 și 2009 a interpretat-o pe Dena în sitcomul „Samantha Who”, iar pentru serialul „Mike & Molly” a primit prima sa nominalizare la Premiile Emmy.

S-a născut în Plainfield, Illinois. Este absolventă a Academiei Catolice Joliet, din Joliet, Illinois. Începutul carierei sale a constat în stand-up comedy, iar apoi a continuat cu film, televiziune și teatru.

Actrița a fost recompensată cu o stea pentru filmele sale, amplasată în partea de nord, aria 6900, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.

Adaptarea live-action Cowboy Bebop vine pe Netflix: când se lansează animația copilăriei

Fanii Cowboy Bebop nu vor trebui să aștepte prea mult pentru a revedea lumea lui Spike, Faye, Jet și Edward. Netflix va lansa adaptarea live-action a legendarei serii anime pe 19 noiembrie.

Primul sezon va avea zece episoade. Deși Netflix nu a postat încă un trailer, platforma de streaming a oferit o primă privire asupra Cowboy Bebop într-o serie de fotografii. Imaginile îi arată pe John Cho (Spike Spiegel), Mustafa Shakir (Jet Black) și Daniella Pineda (Faye Valentine), precum și un adorabil corgi.